Sigur că vrem. Bineînțeles că îndrăznim!

Îndrăznește
să fii tu.

Pe Dare nu dai like. Faci un selfie acum, pui o întrebare adevărată și aștepți să îndrăznească și celălalt să-și satisfacă curiozitatea.

fără filtre!
Întrebarea taCare e cel mai spontan lucru pe care l-ai făcut anul ăsta?
Dare trimis către Bianca
Povestea Dare

Am obosit de poze perfecte.

Așa că am inventat o provocare.

Pe aplicațiile de dating, oamenii se aleg după fotografii alese cu grijă. Unele sunt de acum câțiva ani, altele trecute prin trei filtre. Apoi se văd la o cafea și nu se recunosc.

Dare pornește din ideea opusă: să te cunoască cineva așa cum ești acum. Azi. Cu părul cum a ieșit și cu zâmbetul tău adevărat.

De aceea, pe Dare nu dai like. Dai o provocare.

Ca să ajungi la cineva, faci un selfie pe loc, cu camera telefonului, fără galerie și fără filtre, și îi pui o întrebare. Una adevărată, la care chiar vrei să afli răspunsul.

Celălalt primește provocarea ta cu poza în ceață. Ca să te vadă, trebuie să îndrăznească și el: îți răspunde cu un selfie făcut atunci sau scrie adevărul la întrebarea ta. Abia atunci vă vedeți, pentru câteva secunde. Și abia atunci începe conversația.

E puțin mai greu decât un swipe. Exact asta e ideea: cine face un pas spre tine chiar vrea să te cunoască.

Oamenii mari
uită să se joace.

Ne-am obișnuit să fim prudenți: să arătăm doar partea cea mai bună, să cântărim fiecare cuvânt, să nu riscăm nimic. Așa arată și aplicațiile de dating: un catalog în care toată lumea pozează.

Dare te scoate puțin din zona de confort, cu un joc. Și un joc spune despre un om mai mult decât zece poze alese cu grijă: cine râde de propriul selfie, cine răspunde sincer, cine acceptă provocarea și cine ți-o întoarce, cu zâmbetul pe buze.

Nu-ți cerem să fii perfect. Doar să fii acolo, acum. Restul e joacă.

Cum funcționează

Patru pași până la
o conversație adevărată.

Fără swipe la nesfârșit și fără mesaje trimise la grămadă. Fiecare conversație pe Dare începe cu doi oameni care au îndrăznit.

1.

Un selfie. Acum.

Tragi cardul în sus sau apeși Dare. Se deschide camera din față: fără galerie, fără filtre, cu fața ta de azi.

2.

O întrebare adevărată.

Alegi o idee din listă sau o scrii tu. Dacă celălalt alege Truth, la ea îți răspunde.

3.

Îndrăznește și el.

Primește provocarea cu poza ta în ceață și îți răspunde în 24 de ore, cu un selfie sau cu un adevăr scris.

4.

Vă vedeți. Vorbiți.

Poza se dezvăluie câteva secunde, apoi se deschide conversația dintre voi.

Pentru cei care vor mai mult

Daredevil.
Jocul din conversație.

Când o conversație merge bine, o puteți face mai îndrăzneață. Daredevil pornește doar dacă vreți amândoi.

  • 1Unul propune, celălalt alege. „Hell Yeah!” și jocul pornește. „Angel me” și rămâneți la conversația obișnuită.
  • 2Tăcerea costă un selfie. Dacă tăceți 12 ore și unul dintre voi scrie din nou, celălalt trimite întâi un selfie proaspăt ca să vadă mesajul. O conversație răcită se reaprinde cu o față, nu doar cu un „hei”.
  • 3Ieși când vrei. Oricare dintre voi poate opri jocul oricând, singur, din burta portocalie de sub bară.
Mai mult decât un chat

Jucăuș, dar cu grijă.

Câteva lucruri mici care fac conversațiile de pe Dare altfel.

Adevărat sau fals?

Un joc de întrebări direct în conversație. Răspundeți amândoi și vedeți răspunsurile abia după ce a răspuns fiecare.

Adevărat sau fals?

În liceu se spunea că sărutai foarte bine? Acum săruți la fel de bine?

AdevăratFals

Flacăra

O aprinzi lângă agrafă înainte să trimiți. Mesajul sau poza ard după ce le vede celălalt.

Lacătul

Trimiți o poză cu lacăt: celălalt vede doar o umbră până o deschizi tu. Dacă e curios, îți poate cere s-o deblochezi.

Civil Mode

Când ai nevoie de liniște, Dare tace: nu te mai vede nimeni și nu pierzi nimic. Provocările primite nu expiră cât ești plecat.

Siguranța ta

Oameni reali. Joc curat.

Pe Dare te joci cu oameni, nu cu profiluri false. Iată ce facem ca jocul să rămână frumos.

Selfie-uri de acum

Provocările pornesc cu un selfie făcut pe loc, cu fața în cadru. Nu din galerie.

Poze verificate

Fiecare poză e verificată automat înainte să ajungă la cineva. Nuditatea explicită nu trece.

Raportezi ușor

Blochezi sau raportezi pe cineva din meniul conversației. Citim fiecare raport.

Doar adulți

Dare este pentru oameni de peste 18 ani. Data nașterii se alege o singură dată.

Notificări discrete

Notificările nu arată niciodată ce ți s-a scris: doar cine ți-a scris și câte mesaje ai.

Datele stau în Europa

Profilul, pozele și conversațiile tale stau pe servere din Uniunea Europeană, în Belgia.

Sfaturi pentru prima întâlnire →
Întrebări

Pe scurt.

Ce este Dare?

O aplicație de dating în care, în loc de like, trimiți o provocare: un selfie făcut acum și o întrebare adevărată. Celălalt te vede doar dacă îndrăznește și el să răspundă.

De ce trebuie să fac selfie-ul pe loc?

Ca să te vadă celălalt așa cum ești acum. Pozele din galerie pot fi vechi sau filtrate; selfie-ul de acum nu. În poză trebuie să se vadă fața ta.

Ce este Daredevil?

Un joc pe care îl porniți în conversație doar dacă vreți amândoi. Unul îl propune, celălalt răspunde „Hell Yeah!” sau „Angel me”. Cât e pornit, bara conversației devine portocalie. Dacă tăceți 12 ore și unul dintre voi scrie din nou, celălalt trimite întâi un selfie ca să vadă mesajul nou.

Cine îmi vede pozele?

Pozele de profil le văd oamenii în oferta lor. Fiecare poză e verificată automat înainte să ajungă la cineva, iar pozele cu nuditate explicită nu trec.

Toate întrebările →

Ești gata să îndrăznești?

Dare ajunge în curând pe Google Play, apoi și pe iPhone.

Pregătește-ți zâmbetul.